Dulceață de flori de salcâm

Dulceata de flori de salcam

Am auzit de multe ori de dulceață de flori de salcâm și multele laude la adresa ei. Noi chiar aveam un borcănel primit în 2020, dar nu l-am desfăcut. 😅 Poate așteptam o ocazie deosebită. 

De data aceasta Cristina a fost cea aventuroasă. 

Pe drumul nostru spre Castelul de Lut Valea Zânelor am trecut printr-o zonă în care erau foarte mulți salcâmi înfloriți; oamenii deja culegeau. 😁
Cristina i-a văzut și i-a venit ideea să încercăm și noi. 

Lucrez și la articolul cu aventurile noastre din concediu și sper să termin cât mai repede; în cazul în care sunteți curioși. 

Mai jos voi descrie cum am pregătit noi dulceața de flori de salcâm. 

Ingrediente 

  • 300g de flori de salcâm 
  • 1kg de zahăr 
  • 1 pliculeț de sare de lămâie
  • 250 ml de apă (pentru sirop) 

Pregătire 

Am separat florile de tija pe care sunt fixate. 

Este o operație foarte ușoară: am ținut cu 2 degete tija, iar cu cealaltă mână am tras în lungul ei. Florile s-au îndepărtat imediat. 


Din motive logistice, noi ne-am apucat de dulceață la 2 zile după ce am cules florile. Unele începuseră chiar să se treacă. 

Am avut grijă să răsfirăm florile într-o tavă. În caz contrar, puteau să mucegăiască. 

Faptul că le-am ținut întinse, a ajutat insectele să părăsească florile și să se împrăștie prin casă. 😅

Chiar și după 2 zile, tot mai erau câteva gâze ascunse. 

Am spălat florile cu apă rece. 

Preparare dulceață de flori de salcâm

Am pus apă la fiert într-o oală. Când a dat în clocot, am luat în câteva etape florile de salcâm și le-am opărit aproximativ 1 minut. Le-am scos apoi în apă rece și apoi le-am lăsat la scurs. 

Ne-am apucat apoi de sirop. Am pus zahărul și cele 250ml de apă pe foc. Cel mai bine este să se folosească un vas cu gura largă. Siropul trebuie să dea în clocot. 


Noi am avut ceva peripeții: nu reușeam să dizolvăm zahărul complet, mereu se recristaliza. 

Am încercat să-l lăsăm să fiarbă liniștit; nu a mers. 
Am amestecat ușor cu lingura de lemn; nu a mers. 
Am mutat pe aragaz (când gătim pentru blog, folosim plita cu inducție, a.i. Cristina să poată face mai ușor fotografii); tot nu a mers. 

Până la urmă, am pus florile opărite în siropul cu zahăr semicristalizat. S-ar părea că în cazul nostru a funcționat: dulceața s-a limpezit. După câteva minute am adăugat sarea de lămâie și am amestecat. Din momentul în care a dat în clocot, am mai fiert 15 minute și am oprit focul. 


A doua zi am mai dat o dată dulceața în clocot și apoi am mai fiert încă 30 de minute. 

Timpul poate să difere, desigur. Depinde de cât de fluidă ne place dulceața și de consistența pe care o dorim pentru flori. 

Cum a terminat de fiert, am pus dulceața în borcane sterilizate, le-am strâns capacul și le-am pus cu gura în jos timp de 5-10 minute; apoi le-am întors. 

Borcanele se sterilizează în cuptor. Le-am spălat bine (atât borcanele cât și capacele) și le-am pus în cuptorul încins la 150°C. Le-am ținut timp de 15 minute. Borcanele nu se introduc în cuptor cu capacul pus. 

Sugestie de prezentare

Simplă, cu clătite sau biscuiți. 


Sfaturi și sugestii pentru dulceață de flori de salcâm

  1. Florile de salcâm se întind pentru a permite gazelor să plece. Atenție, se mută în casă. 😅
  2. Am preferat să opărim florile pentru a mai elimina eventualele insecte și a reduce timpul de fierbere. 
    Desigur, acest lucru are dezavantaje: am pierdut din parfum (florile au lăsat din polen în această apă). 
    S-ar putea folosi 250ml din această apă pentru fierberea siropului. Noi am ales să nu o facem.
  1. Dulceața se păstrează la loc uscat și răcoros, ferită de lumină. 

Ne-am inspirat din cartea: „Cămara iernii”, vol. 2, de Natalia Tăutu-Stănescu, Editura Ceres, București. 

Pentru cei cu chef de muncă (noi nu am avut), în carte scrie: „se aleg numai petalele albe”. 

Urmăriți-ne pe Facebook și Instagram:

Translate »