Tartă cu spanac și gorgonzola

Tarta cu spanac

Mai jos voi detalia cum se pregătește tarta cu spanac

Ingrediente tartă cu spanac

  • 200g făină albă 
  • 100g + 50g unt
  • Un praf de sare 
  • 60-70ml apă foarte rece
  • 300g de spanac congelat
  • 2 linguri de ulei de floarea soarelui 
  • 3-4 cepe medii
  • 1 lingură de zahăr 
  • 100 ml de vin roșu 
  • Un praf de nucșoară
  • 200g smântână 15%
  • 250g de gorgonzola 
  • 4 ouă 
  • Sare și piper după gust 

Pregătire:

  • Pun 100g de unt în congelator (în ultima perioadă îl pun în congelator pentru a-l putea da pe răzătoare; am observat că îmi este mai ușor) 
  • Cern făina
  • Dezgheț spanacul 
  • Pun tava de tartă în frigider (opțional, nu fac acest lucru mereu) 
  • Scot ouăle din frigider și le spăl 

Mod de preparare tartă cu spanac

Aluatul 

Încep întotdeauna cu aluatul tartei, înainte să se încălzească prea mult aerul din bucătărie. 

Pun făina cernută într-un vas mare, adaug sarea și amestec puțin. 

Rad untul peste făină. Pentru a întârzia topirea, dau bucata de unt prin făină. Procedez astfel de câteva ori până termin de ras. Apoi amestec puțin, pentru a omogeniza compoziția. 


Dacă mă grăbesc (sau am uitat să pun untul în congelator), peste făină adaug untul direct din frigider și încep să-l sfărâm între degete. Am grijă ca untul să fie acoperit mereu de făină pentru a amâna pe cât posibil încălzirea lui. Procedez astfel până când se obține o compoziție cu aspect nisipos. 

După ce am terminat cu untul (nu mai am bucăți mari), adaug treptat apă rece, lingură cu lingură și amestec. 


În primă fază, mă folosesc de lingură; când începe să se lege, folosesc mâna. 
Apă se pune atât cât să lege aluatul; nu pun mai multă deoarece coca devine lipicioasă și va cere făină. 

Strâng coca sub formă de disc, o învelesc în folie și o pun în frigider pentru 30-60 de minute (poate și mai mult). 

Apoi scot aluatul din frigider și îl pun între 2 folii de plastic pentru a-l întinde. 
Se poate întinde și direct pe masă, dar trebuie presărată puțină făină. 

Dezlipesc una dintre folii și pun aluatul în tavă (eu am folosit o tavă cu diametrul de 28cm), păstrând folia cealaltă deasupra. Astfel aluatul nu se lipește de mâini.

Nu sunt un mare fan al acestei metode cu folia de plastic (am folosit-o doar de 2 ori), în schimb am observat că e eficientă. 

Personal, acum prefer să înlocuiesc 2 linguri de făină albă cu făină de hrișcă. Am observat că aluatul devine mai maleabil și nu se lipește așa de repede. 

Pun tava (în care am pus aluatul) în frigider pentru aproximativ 30 de minute. 


Prepararea compoziției de spanac 

Curăț, spăl și toc ceapa mărunt. Pun o tigaie pe foc mediu, adaug uleiul și când s-a încins, adaug și ceapa. Călesc aproximativ 10-15 minute până când devine sticloasă. Am grijă să amestec des, iar dacă focul e prea puternic, îl reduc. 


Adaug zahărul și amestec la foc mic până când se caramelizează ceapa. „Sting” cu vinul roșu și continui fierberea până când scade vinul și se înmoaie ceapa. Asezonez cu sare și piper. Las apoi la răcit. 

Separat, într-o tigaie topesc cele 50g de unt și adaug spanacul dezghețat și stors de excesul de apă. Călesc până când se evaporă apa. Condimentez cu sare, piper și nucșoară, apoi las la răcit. 

Acum pot să trec la:

Coacerea aluatului de tartă

După ce îndepărtez folia de plastic de pe aluat (dacă am ales această metodă), îl înțep cu ajutorul unei furculițe pentru a nu se umfla (atât aluatul de pe fundul tăvii, cât și cel de pe lateral). 


Acopăr aluatul cu hârtie de copt și pun deasupra boabe de fasole (linte sau orez) ca o măsură în plus ca aluatul să nu se umfle. Tai excesul de aluat și presez marginile de tavă. 

Pun tava în cuptorul încins (funcția sus-jos) la 170°C, pentru 15 minute. 

Scot din cuptor, înlătur foaia de copt și boabele de linte și o las la răcit. 


Topping pentru tartă cu spanac

Nu e chiar topping, dar îmi place cum sună. 

Într-o crăticioară pun la încălzit smântâna și brânza cu mucegai (gorgonzolla) până când se omogenizează. Am grijă să nu dea în clocot. Pun piper și o las și pe ea la răcit. 

„Asamblarea” tartei 

Toate ingredientele sunt reci (la temperatura camerei, sau aproape). 

Pun cuptorul la încins, la 190°C (program sus-jos). 


Amestec ușor ceapa cu spanacul și apoi le pun în tavă, netezind fără să apăs. 

Bat ușor ouăle și apoi le amestec cu brânza cu smântână. Torn compoziția peste ceapă și spanac. 


Când s-a încins cuptorul, introduc tarta și o coc timp de 10 minute. Apoi scad temperatura la 160°C și continui încă 40 de minute. Dacă se rumeneşte prea mult, dau foc doar de jos. 

Sugestie de prezentare 


Sfaturi și sugestii 

  • Făina se cerne. 
  • Ouăle se spală. 
  • Aluatul poate fi pregătit cu o zi înainte. 
  • Se poate consuma și rece. 
  • Dacă tava e mai mare, se poate face mai mult aluat; importantă e proporția de 1 parte unt la 2 de făină

Ne-am inspirat din „Micul Dejun” Le Cordon Bleu, Colecția Casei, 2009. 

Urmăriți-ne pe Facebook și Instagram:

Translate »