Ingrediente
Unul dintre torturile preferate ale copilăriei și un deliciu pentru fanii prăjiturilor cu mere.
O rețetă ușoară și fără praf de copt. Ouăle proaspete sunt suficiente pentru a creșterea aluatului.
Mai jos voi descrie cum facem noi tortul de mere.
- 6-8 linguri zahăr
- 2 linguri apă
- 6-7 mere potrivit de mari pentru o cratiţă cu diametrul de 26 cm
- 300g dulceaţă/gem
- 1 linguriță scorţişoară
- ½ cană apă
Blat
- 4 ouă
- 200 g zahăr
- 150 g făină
- 6 linguri apă
- 4 linguri ulei
- un praf de sare
Decor
- fire de zahăr ars
- nuci caramelizate
- frişcă
- fructe
Pregătire mere
Scot cotoarele merelor, astfel încât ele să rămână întregi. Într-o cratiţă cu diametrul de 26cm caramelizez zahărul cu 2 linguri de apă. Aşez în cratiţă merele cu gaura în sus.
Umplu merele cu gem sau dulceaţă, pudrez cu scorţişoară, adaug ½ cană de apă şi introduc cratiţa în cuptorul încins în prealabil, la foc mediu (cca. 170°). Scot merele din cuptor când aproape a scăzut apa (cca. 20 min)
Blat
Între timp separ ouăle. Pun puţină sare peste albuşuri şi le bat spumă. Adăug zahărul, amestecând cu mixerul până obţin o bezea. Încorporez gălbenușurile. Pun 6 linguri de apă şi amestec până se topeşte zahărul.
Adaug puţin câte puţin făina cernută înainte, astfel încât să nu apară cocoloaşe, şi omogenizez compoziţia cu ajutorul unei linguri, cu mişcări de jos în sus (sau cu ajutorul un mixer profesional la viteza minimă şi scap repede).
Pun şi uleiul, apoi amestec şi torn totul peste merele răcite puţin înainte.
Bag cratiţa din nou în cuptor la foc potrivit pentru 30-40 de minute (funcţia sus-jos pentru cuptorul electric, la 170°), până se rumeneşte aluatul. Trebuie să verific din când în când, dar numai după ce au trecut primele 15 minute. Când e gata, las tortul puţin la răcit, apoi îl pun întors pe un platou (pentru a evita să-l împrăştii pe masă, acopăr tortul cu platoul şi întorc uşor cratiţa).
Sugestie de prezentare
Tortul se ornează după plac sau se mănâncă simplu.
Eu am ales nuci caramelizate şi fire de zahăr ars.
Sfaturi și sugestii
1. Atenţie la aburii încinşi când deschid uşa cuptorului!
2. Pentru a fi sigur ca e copt, fac testul scobitorii
3. Dacă se răcește tortul complet înainte de a-l întoarce, risc să nu se dezlipească
4. Când folosesc cuptorul electric, pun mai puţină apă, pentru că nu prea se evaporă.
Urmăriți-ne pe Facebook: