Miere cu lămâie şi ghimbir

Miere cu lamaie si ghimbir03

Cocktail de sănătate și energie. Amestecul de miere cu lămâie şi ghimbir ajută la aromatizarea ceaiurilor și pregătirea rapidă a limonadei.

Ingrediente

  • miere 150-200g
  • 2-3 lămâi
  • ghimbir (opţional) 2 cm de rădăcină
Imagine Photographa

Spăl lămâile şi le decojesc. Fiecare felie se taie în 2 sau în 3 bucăţi, în funcţie de cât de mare este.
Înainte de a tăia feliile, îmi place să scot pulpa lămâii din pieliţă, deoarece rezultatul va fi mai uşor de introdus în alte preparate (ceai de ghimbir, ceai, limonadă).

Pentru a da o uşoară “iuţeală” răcoritoare, adaug şi vreo 2 cm de rădăcină de ghimbir pe care o curăţ de coajă şi o dau prin răzătoarea mică.

Pun într-un borcan cu gura largă bucăţile de lămâie şi ghimbirul. Nu este obligatoriu, dar mie îmi place să le pun alternativ.
Peste amestecul de lămâie şi ghimbir adaug mierea şi pun borcanul în frigider. Cantitatea de miere este orientativă, se poate pune mai multă.

Sugestie de prezentare

În ceaiuri şi limonadă.


Sfaturi şi sugestii

  1. Amestec cel puţin o dată pe zi, în primele 3 zile. 
  2. Dacă observ că lichidul este prea diluat, mai adaug miere pentru a preveni fermentarea.
  3. Îmi place să folosesc amestecul de miere, lămâie şi ghimbir după ce a stat cel puţin 2 zile la macerat – ajută la îmbinarea aromelor.
  4. Zeama se poate folosi chiar şi în salate de fructe sau tarte/prăjituri cu mere pentru a preveni oxidarea.

Urmăriți-ne pe Facebook: