Clătite gustoase – rețetă simplă și rapidă

Clătite gustoase - rețetă simplă și rapidă

Îmi amintesc de zilele în care făcea mama clătite și noi ne strângeam în bucătărie, atrași de miros. 🥰
Nu aveau timp să se adune, imediat se făceau nevăzute 🤭. 

Mama, ca majoritatea gospodinelor, are măsura ei, simte ingredientele, știe când e compoziția prea subțire sau prea groasă. Anii de experiență nu pot fi compensați așa de ușor. 

Mai jos voi descrie cum pregătesc clătitele.

Ingrediente

  • 4 ouă 
  • 200g făină albă 
  • 400 ml lapte
  • 2g sare
  • puțin ulei
  • Dulceață sau o altă umplutură la alegere

Ies aproximativ 8-9 clătite (tigaia are un diametru de 22 cm). 
Aceste cantități nu sunt bătute în cuie; se poate face o cantitate mai mare sau mai mică de clătite. 

Eu cel mai ușor țin minte rețeta în felul următor: 

  • pt fiecare ou pus îmi ies aproximativ 2 clătite; 
  • cântăresc cantitatea de ou și pun exact aceeași cantitate de făină, iar lapte de 2 ori mai mult;
  • raportul total ingrediente uscate – ingrediente umede să fie de 1 la 1.

Mod de preparere

Este important ca toate ingredientele să fie la temperatura camerei. 

Ouăle le bat puțin cu sarea, doar cât să se omogenizeze. Ouăle de țară conferă clătitelor culoarea galbenă din imagini. 
Vărs ouăle în vasul cu făină, în care am făcut în prealabil o adâncitură care să le rețină. 

 Amestec astfel încât să încorporez făina. De obicei folosesc un mixer, e mai rapid; se poate amesteca și cu telul. 

După ce toată făina a fost încorporată, sau nu mai pot amesteca (mixerul are dificultăți), încep să pun laptele puțin câte puțin pentru a subția compoziția.


Imediat ce am consistența dorită (cam de smântână lichidă), încing foarte bine o tigaie cu înveliș antiaderent (preferabil de clătite). Ung tigaia cu puțin ulei; eu folosesc o pensulă de bucătărie. 

Cu ajutorul unui polonic, torn compoziția în tigaie; am grijă să o distribui uniform. Clătitele se țin aproximativ 35-45 de secunde pe fiecare parte; depinde de cât de tare este focul și de cât de subțire este clătita.

Le scot pe o farfurie sau un platou. Pentru a nu se usca, le acopăr cu o farfurie; de cele mai multe ori nu au timp nici să se răcească.😅 

Mod de servire

Cu dulceață, magiun, miere, cremă de ciocolată, fructe, brânză, sau alte umpluturi dulci sau sărate.


Sfaturi și sugestii

  1. Nu recomand zahăr în compoziția de clătite, deoarece se poate arde. Clătitele se mănâncă de obicei cu dulceață, care e deja dulce. 
  2. Făina o cern.
  3. Înainte de fiecare clătită amestec cu polonicul în compoziție pentru omogenizare. 
  4. Câteodată înlocuiesc 1-2 linguri de făină albă cu făină de hrișcă. În această situație, cantitatea de lapte crește puțin.

Am căutat mult o rețetă care să fie simplă, cu cantități exacte și să îmi iasă de fiecare dată. Mulțumesc, Mihaela, pentru inspirație. 

Urmăriți-ne pe Facebook și Instagram: