Macaroane cu brânză și stafide, la cuptor (rețeta mamei mele)

Macaroane cu brânză și stafide

Îmi amintesc cu drag de copilărie, când făcea mama macaroane cu brânză. 
Nu le făcea prea des… erau doar prea multe dulciuri care ne plăceau și nu știa ce să ne facă mai întâi 😅. 

Și acum, ca și atunci, îmi place să mănânc macaroanele rumenite sau chiar un pic arse de deasupra. 🤫

Deși prefer macaroanele reci, închegate, pe care le pot mânca cu mâna, nu refuz o porție aburindă, proaspăt scoasă din cratiță. Mirosul împrăștiat prin casă îmi face poftă cu mult înainte să fie gata, așa că îmi e foarte greu să mă abțin😅. 

Vă voi povesti mai jos rețeta mamei mele pentru macaroanele cu brânză. 

Ingrediente 

  • 450g macaroane (un pachet normal) 
  • 500g brânză dulce, sfărâmată 
  • 5 ouă (se pot pune și mai multe)
  • 350g zahăr
  • 100g stafide 
  • Esențe (lămâie și vanilie)
  • Jumătate linguriță de sare
  • Pesmet (opțional)


Mod de preparare 

Pun stafidele la hidratat împreună cu esențele. 


Fierb apa în clocot cu jumătate de linguriță de sare.
Când apa e clocotită, adaug macaroanele (pe care le rup în două). Pastele, după ce s-au fiert (cam 3 sferturi), se clătesc.

Vărs zahărul peste ouă și amestec puțin, să ajut dizolvarea. Oul cu zahăr, stafidele hidratate, brânza și pastele scurse se amestecă și se pun în cratiță (diametrul de 28 cm). 
Opțional, ung cratița cu ulei și apoi presar pesmet; astfel pastele nu se lipesc de cratiță.


 Încing cuptorul la 180° și las pastele pentru aproximativ 40-50 de minute. 


Sugestie de prezentare 

Simplă sau alături de o dulceață (de vișine) sau gem și un pahar cu lapte. 


Sfaturi și sugestii (de la mama) 

  1. Ung cratița cu ulei, margarină sau puțin unt și apoi presar pesmet; astfel pastele nu se lipesc de cratiță. 
  2. Pentru a evita arderea macaroanelor de deasupra, după aproximativ 10 minute de stat în cuptor, adaug peste ele un ou bătut și amestecat cu un pahar mic de smântână. Cele 10 minute sunt necesare pentru a permite macaroanelor să se închege puțin, altfel oul cu smântână poate să nu rămână deasupra. Timpul de copt total rămâne același. 
    Deoarece îmi plac macaroanele crocante de deasupra, urmez acest sfat doar când avem musafiri. 😁
  3. Pentru a da volum macaroanelor, separ ouăle, frec gălbenușurile cu zahărul și albușurile spumă. Procedez apoi la fel ca în rețeta de mai sus, cu singura deosebire constând în faptul că albușurile le încorporez cu grijă fără să scot aerul (ca la pandișpan), abia după ce am amestecat deja celelalte ingrediente. 

Urmăriți-ne pe Facebook:

Translate »