Sărmăluțe în foi de varză murată – după rețeta mamei Cristinei

Sarmalute

Sărmăluțele (cu mămăliguță) sunt un fel de mâncare nelipsit de pe mesele românilor de sărbătorile de iarnă. 
Chiar și sora mea a avut sărmăluțe de Crăciun, dar cu hrișcă (ea e vegetariană). 

Pentru a ajunge direct la rețetă, faceți click aici.

Anul acesta am gătit pentru prima dată. Cristina i-a cerut mamei ei rețeta, a lucrat puțin la ingrediente și ne-am apucat de treabă. 
Toate au părut simplu de făcut până am ajuns la împachetat… 🤭

Teoria (care e descrisă în rețetă) e simplă, dar știți vorba aia „practica ne omoară” 😵… Nu îmi ieșeau sarmalele egale, nu reușeam să le conving să stea împachetate, iar ca treaba să fie bună, mai rupeam și foile de varză. Am avut totuși noroc; Cristina a lăsat aparatul și a venit să mă ajute, altfel cred că începeam să caut rețetă de varză a la Cluj. 🤣

După ce am terminat cu sarmalele, am descoperit că nu prea mai aveam varză (noi am luat doar una de la bunici 😓). Am reușit în cele din urmă să rezolvăm: am tocat mărunt toate cotoarele și frunzele rupte de mine. 
Din nefericire, aventura culinară nu s-a terminat aici… au urmat 3 ore de fiert (în cuptor a durat mai mult), iar partea interesantă e că le-am pus în cuptor pe la 11:30 noaptea 😵. 

Eram rupți de oboseală și verificam la fiecare 30 de minute dacă e gata. Carnea și orezul erau fierte, dar varza era încă tare. 
Când au trecut cele 3 ore, am considerat că varza e suficient de moale. Data viitoare sigur ne vom apuca mai devreme sau le vom fierbe pe aragaz. 

Mai jos voi descrie cum am pregătit noi sărmăluțele în foi de varză inspirați de rețeta mamei Cristinei. 

Ingrediente pentru sărmăluțe

  • 1kg carne de porc (noi am folosit pulpă) 
  • 2 verze medii, murate
  • 2-3 cepe medii 
  • 2-3 linguri de orez (alb) 
  • 1 linguriță sare 
  • ½ linguriță de piper 
  • 1 praf de nucșoară
  • 1 linguriță de cimbru 
  • 3-4 foi de dafin 
  • 1 linguriță de piper negru boabe
  • 3-4 linguri de bulion 
  • 1 lingură de ulei

Mod de preparare sărmăluțe

Pregătire

Se pune varza în apă rece la desărat (dacă este nevoie). 
Se spală carnea, se curăță de eventualele oase, se taie în bucăți mici și se toacă. Cristina preferă să tocăm noi carnea, acasă. 



Se curăță ceapa și se taie mărunt (nu cum am făcut eu 🤫). Jumătate din aceasta se călește în tigaie, cu lingura de ulei. 
Se spală bine orezul și se scurge de apă. 

Se desface varza frunză cu frunză. Pe un tocător se îndepărtează cotorul și nervurile mai groase. Dacă frunza e prea mare, se taie în jumătate. 

Într-un vas încăpător se amestecă orezul, carnea, ceapa (cea crudă și cea călită, dar rece), sarea, piperul, nucșoara și jumătate din cantitatea de cimbru (cealaltă noi am pus-o peste sarmale). Se amestecă până la omogenizare. 


Împachetarea sărmăluțelor

Se așază foaia de varză în palmă, se pune cu ajutorul unei linguri puțin amestec de carne pe marginea foii și apoi se răsucește varza până se învelește carnea de tot. Cu ajutorul degetelui arătător se îndeasă marginile verzei (stânga-dreapta) în interiorul sărmăluței. Se continuă până se termină carnea (ne-au ieșit 40 de sărmăluțe). 

Varza care a rămas se toacă mărunt. 

Se acoperă fundul unei oale/cratițe încăpătoare cu varză murată tocată (se păstrează și pentru a acoperi sarmalele); oala/cratița are și capac. Se presară jumătate din boabele de piper și 2 foi de dafin, apoi se așază sărmăluțele, fără însă a le presa. 



Se pune restul de boabe de piper, cimbru și foi de dafin și se acoperă cu varză tocată. 
Se pune bulionul și se toarnă apă peste el, până se acoperă sarmalele. 

Sarmalele se fierb la foc mic. 

Noi le-am pus direct în cuptor, în vas de lut, la 170°C pentru 3 ore. Timpul de fierbere va depinde de vas (cel de lut se încălzește mai greu), de mărimea sarmalelor și de cuptor. 

Sugestie de prezentare

Calde, alături de mămăliguță, ardei iute (murat) și smântână, cu o gutuiată de casă.


Sfaturi și sugestii

  1. Pentru un gust deosebit recomandăm prepararea în vas de lut. 
  2. Noi obișnuim să cumpărăm carne bucată întreagă și o tocăm acasă. 
  3. „Bulionul” folosit de noi e făcut în casă și nu este consistent. Bulionul din comerț trebuie amestecat cu puțină apă pentru a deveni lichid.
  4. Printre sarmale se mai pot presăra și câteva bucăți de afumatură. 

Urmăriți-ne pe Facebook și Instagram:

Translate »