Tort diplomat

Tort diplomat

Este unul dintre torturile care îmi amintesc de copilărie; cred că este unul dintre cele mai lejere torturi de casă pe care le-am gustat. 

Mama mă punea să tai cutiile de conservă (nu prea se găseau cu cheiță) și apoi să scurg sucul. Iar mie îmi plăcea să mă învârt prin bucătărie și să testez bucățile de ananas.

În 2021, de Sfinții Mihail și Gavril, mama mi-a pregătit un tort diplomat. Mă cheamă și Gabriel, dacă erați curioși 🤭. 
A fost totuși un gust diferit față de cel cu care eram obișnuit. În tort erau și bucăți de gutuie (din compot de gutui). 

Mi-a plăcut foarte mult și mi-am propus să experimentez și eu. 

Mai jos voi descrie cum am pregătit tortul diplomat după o rețetă din carnetul mamei, cu mici modificări. 

De asemenea, ceea ce voi scrie mai jos (precum și imaginile surprinse de Photographa) sunt pentru prima experiență cu tortul diplomat. 

Nouă ne-a ieșit și suntem convinși că oricine își dorește cu adevărat va reuși. 

Ingrediente tort diplomat

  • 4 ouă proaspete
  • 1 cană de zahăr pudră (180g)
  • 1 conservă de ananas (340g de fructe și 225 ml de suc) 
  • Fructele dintr-un borcan 800ml de compot de gutui 
  • 3-4 banane medii
  • Un praf de sare 
  • 20 pișcoturi
  • 600 ml frișcă 

Decor 

  • 400 ml frișcă lichidă 
  • Fructe 

Pregătire 

  • Se scot ouăle din frigider cu câteva ore înainte (pentru a ajunge la temperatura camerei). 
  • Ouăle se spală foarte bine. 
  • Punem ananasul și gutuile la scurs în vase separate. 
  • Tai ananasul și gutuile în bucăți mici (dacă este necesar). 

Mod de preparare tort diplomat 

Pun gelatina la înmuiat în sucul de la ananas pentru 10-15 minute. 

Separ ouăle și bat gălbenușurile cu jumătate din cantitatea de zahăr. 

Peste albușuri adaug praful de sare și mixez până se fac spumă. Acum adaug restul de zahăr pudră și mixez până când se întărește. 


Atât pentru albușuri cât și pentru gălbenușuri, după ce am adăugat zahărul, amestec puțin cu paletele mixerului pentru a reduce riscul ca zahărul pudră să se împrăștie prin bucătărie. După ce am amestecat, pornesc mixerul pe cea mai mică viteză și, pe măsură ce zahărul s-a încorporat, cresc viteza. 


După ce au trecut cele 10-15 minute, punem gelatina pe foc mic. Este de preferat să punem vasul cu gelatină deasupra unui alt vas în care fierbe apă. Noi am pus gelatina într-un castron de ceramică pe care l-am pus deasupra unui ibric. 

Gelatina trebuie doar să se dizolve; nu se fierbe. Când e gata, o lăsăm puțin la răcit. 

În acest timp se poate bate frișca. 

Noi am amestecat gelatina cu gălbenușurile, așa că trebuia să avem grijă să nu facem omletă. 😅
Atenţie, dacă se răcește prea mult, se întărește și trebuie pusă iar la încălzit. 

Gelatina am turnat-o în fir subțire peste gălbenușuri, amestecând în continuu. Tot peste gălbenușuri am pus și fructele. 

Într-un vas încăpător am amestecat puțin frișca cu albușurile bătute; nu am insistat foarte mult. 

Apoi am adăugat gălbenușurile (în care deja am încorporat gelatina și fructele) și am amestecat până când s-a omogenizat compoziția. 


Se amestecă cu grijă (ca la pandișpan), pentru a nu pierde foarte mult din volum. 

Mama mea răstoarnă acest tort pe platou; noi ne-am dorit să evităm acest lucru și am folosit o formă de tort cu fundul detașabil. 


Am îmbrăcat interiorul formei de tort (26.5 x 26.5 cm) în folie alimentară și apoi, pe fund, peste folie am adăugat o hârtie de copt. Scopul hârtiei de copt era acela de a ne permite să eliminăm folia. 

Ne-am chinuit puțin când a trebuit să tăiem tortul, mai ales că voiam să avem și imagini deosebite. Pentru următoarea experiență voi căuta un suport de carton care să aibă exact aceleași dimensiuni cu forma. Dacă nu reușesc să găsesc, renunț la foaia de copt și răstorn tortul pe un platou. 

Revin la tort.


Peste hârtia de copt am pus un strat de felii subțiri de banane, apoi am pus aproximativ jumătate din compoziția tortului. Cu ajutorul unei spatule am nivelat și apoi am așezat pișcoturile unul lângă celălalt într-un singur strat. Peste pișcoturi am adăugat restul de compoziție și am nivelat încă o dată. Am fost norocos: am avut compoziție exact până în buza formei. 


Am acoperit cu folie de plastic și am pus în frigider pentru 2-3 ore pentru a se închega. Când am fost siguri că s-a întărit, l-am scos din frigider și am lăsat-o pe Cristina să îl decoreze, după ce l-a scos din formă și a înlăturat folia. 


Cât timp ea era ocupată cu acest proces, eu am bătut restul de frișcă (400ml) și am pregătit fructele pentru decor. 

Se decorează după gust cu frișcă și se adaugă fructele. Cei 400 ml de frișcă ne-au ajuns doar pentru a decora lateralele tortului și puțin pe partea superioară (se poate observa în fotografii). 

Posibil ca pe viitor să facem mai multă frișcă. 

Se pune iar în frigider, pentru a se răci. 

Modul în care am preparat noi tortul se pretează pentru cei care vor să consume tortul a doua zi, altfel pișcoturile nu au timp să absoarbă umezeala din cremă și să se înmoaie. 
Pișcoturile se pot însiropa cu compotul de gutui; câte o linguriță pentru fiecare pișcot. 

Rețeta din carnetul mamei

Pentru cei care vor să știe cum face mama de obicei:

Folosește exact aceleași ingrediente ca mai sus, cu următoarele deosebiri:

  • Folosește 3 conserve de compot de ananas
  • Gelatina o hidratează în sucul de la 2 conserve de ananas 
  • De sucul din a 3-a conservă se folosește pentru a însiropa pișcoturile
  • Câteodată adaugă și vișine în tort 

Mama face tortul într-o tavă înaltă, iar după ce s-a închegat, îl răstoarnă pe platou și apoi înlătură folia. 

Sugestie de prezentare tort diplomat


Sfaturi și sugestii 

  • Se consumă doar rece (nouă nu ne place la temperatura camerei). 
  • Se consumă repede, deoarece conține ouă care nu au fost supuse tratamentului termic. De aceea, recomand ca ouăle să fie foarte proaspete. 
  • Pentru cei care nu doresc să folosească folie alimentară (pentru îmbrăcarea formei), pot unge interiorul formei cu unt. După ce s-a închegat tortul, se încălzește forma (pentru a topi untul) și apoi se răstoarnă pe platou. Personal, în acest moment al experienței mele, mi se pare dificil și îmi e teamă să nu stric tortul. Eu folosesc folia alimentară. 
  •  Pișcoturile trebuie însiropate cu câte o linguriță de compot de gutui (sau alt suc la alegere) dacă servim tortul în aceeași zi. Nu e necesar dacă îl preparăm de pe o zi pe alta. 
  • Nu se toarnă gelatina fierbinte peste gălbenușuri. 
  • Feliile de banane ar trebui stropite cu zeamă de lămâie pentru a întârzia procesul de oxidare. 

Urmăriți-ne pe Facebook și Instagram:

Translate »