Tartă cu gutui – rețetă de toamnă

Tarta cu gutui

Acesta a fost încă un an în care ne-am bucurat de o producție însemnată de gutui. 

Am făcut dulceață, compot, gutuiată, gogoși cu gutui, biscuiți cu gutui, Cristina a mâncat fructele proaspete, mama mi-a făcut mâncare de gutui (îmi place foarte mult și plănuiesc să pun rețeta și pe site). Cu toate acestea, tot aveam o mulțime de fructe… și până la urmă, câtă dulceață să facem și să mâncăm? 

Într-o duminică seară, după ce m-am întors în București, mi-a venit o idee: „hai să încerc o tartă cu gutui!”. 

Cred că a fost una dintre cele mai bune idei din ultimele luni. 

Mai jos voi descrie cum pregătesc tarta cu gutui. 

Ingrediente

  • Aproximativ 1.3 kg gutui curățate
  • 200g de unt (preferabil gras) 
  • 400g făină albă (în această cantitate am inclus și 4 linguri de făină de hrișcă) 
  • 50g de zahăr (pentru pus în blat) – opțional
  • 120g de zahăr pentru pus în compoziție 
  • Un praf de sare
  • 1 linguriță de scorțișoară 
  • 30g de amidon

Pregătire

Pentru această rețetă folosesc un aluat de tartă foarte răspândit, în care cantitatea de făină este dublul celei de unt.
Tai untul în cubulețe și îl pun în congelator. Tot în congelator pun și aproximativ 100ml de apă. Procedez în felul acesta deoarece am mâinile calde și de obicei untul se înmoaie prea repede. 

Mod de preparare tartă cu gutui

Pun făina cernută într-un vas mare, adaug sarea plus cele 50g de zahăr și amestec puțin. 
Cantitatea aceasta de zahăr este pentru a da o ușoară dulceață aluatului. Marginile tartei, unde e mai mult aluat, devin mai gustoase astfel. 

Tarta este una dintre rețetele la care îmi place să adaug făină de hrișcă/integrală (în fiecare 100g de făină pun 1 lingură de făină de hrișcă/integrală). În cazul acestei tarte, am pus 4 linguri de făină de hrișcă și apoi am completat cu făină albă până am ajuns la totalul de 400g.

Peste făină adaug untul și încep să-l sfărâm între degete. Am grijă ca untul să fie acoperit mereu de făină pentru a amâna pe cât posibil încălzirea lui. 
Am văzut că există o unealtă care te ajută să faci mult mai repede acest lucru; din păcate nu am și am încercat cu furculița (și a mers 😉). Menționez că în această situație se folosește untul din frigider; dacă e scos din congelator poate fi prea tare.

După ce am sfărâmat untul (nu mai am bucăți mari), adaug treptat apă, lingură cu lingură și amestec. În primă fază, mă folosesc de lingură; când începe să se lege, folosesc mâna. 
Apă se pune atât cât să lege aluatul; nu pun mai multă deoarece coca devine lipicioasă și va cere făină. 

Împart aluatul în două (2 treimi și o treime), de obicei îl și aplatizez (pentru a se răci mai repede și a mă ajuta apoi la întins), îl acopăr cu folie și îl pun la frigider pentru 30-60 de minute. 

În acest timp spăl, curăț și tai gutuile. Gutuile se taie cât mai mic pentru a se coace mai ușor; de asemenea, bucățile mici de gutuie se „topesc” și împreună cu zahărul și amidonul leagă umplutura. 

Tarta prinde contur

Scot bucata mai mare de aluat și o întind într-un disc cu diametrul mai mare decât tava/forma. Presar puțină făină pe masă, pe cocă și pe sucitor. Eu folosesc pentru tarte o tavă rotundă, cu diametrul de aproximativ 28 cm.

Dacă este răcoare în cameră și m-am mișcat repede, foaia de aluat se manevrează foarte ușor. Aranjez aluatul în tavă (am grijă să fie lipit de toți pereții). Dacă este aluat în exces, îl îndepărtez. Apoi pun în tavă fructele tăiate (amestecate cu zahărul, amidonul și scorțișoara) și le nivelez (nu le presez). 

Cu cele 120g de zahăr obținem o tartă cu gutui dulce acrișoară nemaipomenită. 

Până pregătesc și cea de-a doua bucată de aluat, pun tava în frigider. 

Cu cealaltă parte de aluat procedez la fel, doar că de data asta îl tai fâșii cu ajutorul unui cuțit rotativ pentru aluat. 
Aceste fâșii le așez peste fructe, sub formă de grătar. La prima tartă făcută le-am pus fără a le împleti, mi s-a părut mai important să îmi iasă tarta; la aspect puteam lucra pe viitor, o dată ce căpătam curaj. 

Desigur, nu este obligatoriu să tai foaia în fâșii, se poate pune ca atare peste fructe, doar că trebuie să fac niște tăieturi pentru a lăsa aerul să iasă. 

Indiferent de opțiunea aleasă, răsucesc cele două foi de aluat de jur împrejur pentru a le fixa împreună. Câteodată mai presez și cu furculița pe margine pentru un plus de efect. 

Pentru a preveni umflarea aluatului în cuptor, înțep ușor cu furculița pe deasupra. Pentru un aspect deosebit, ung tarta cu apă în care am dizolvat puțin zahăr. 

Coacerea tartei

Recomand să se mai țină cel puțin 30-60 de minute în frigider. Se pune în cuptorul încins (sus-jos, fără ventilator) la 200°C pentru 20 de minute, după care scad la 180°C și mai țin încă aproximativ 40 de minute. 

Las la răcit vreo 10-15 minute și scot din formă. 

Deși încercăm să o lăsăm la răcit (pentru a se închega foarte bine), nu reușim întotdeauna 🤭. 

Sugestie de prezentare – tartă cu gutui

Alături de o înghețată (când nu e răbdare), sau un ceai, o cafea. 


Sfaturi și sugestii

  1. Se lucrează mai bine într-o încăpere răcoroasă deoarece untul se înmoaie mai greu. 
  2. Apa se pune treptat, lingură cu lingură, atât cât să lege aluatul. 
  3. Acest aluat nu se lucrează mult.
  4. Tarta se pune rece în cuptorul încins la temperatură înaltă pentru a obține o tartă crocantă. 
  5. Acest aluat se poate folosi și pentru a face biscuiți (eu am pregătit deja de 2 ori). 
  6. Se poate pune o cantitate de fructe mai mică sau mai mare, în funcție de preferințe. Cel mai mult, am pus 1.6 kg de gutui și am observat că fructele din partea de sus nu erau legate. Dar 1.3 kg a fost tocmai cantitatea potrivită pentru noi. 
  7. Cantitatea de zahăr din umplutură poate fi crescută, în funcție de preferință.

Urmăriți-ne pe Facebook și Instagram:

Translate »