Povestea vișinelor si primul contact cu “spoon sweets”

Dulceață de vișine - prezentare

Vă povesteam acum ceva timp pe Facebook că am fost sa caut 🐘 elefantul în cireș. Știți deja că nu l-am găsit, dar am făcut dulceață de cireșe (rețeta e aici). 
Ei bine, Cristina are la țară grădina plină de vișini. Ne-am propus să fim aventuroși, așa că atunci când am mers în vizită am continuat căutarea. 

Am cules fructe din fiecare pom pentru a fi siguri că dăm de el, dar iar am fost ghinioniști 😓. Ne-am ales și cu o lădiță și 2 găleți de fructe 😱. 

Norocul meu (căci eu le scot sâmburii) a fost că pe drumul spre București am dat și pe la părinții mei și le-am lăsat și lor😁. 

Cristina și-a propus să le facem dulceață. Eu mă gândeam și la un pandișpan cu vișine. Rețeta e cea de la pandișpanul cu gutui, doar că se pun alte fructe; rețeta e aici

După ce am am scos sâmburii, Cristina a venit cu o propunere: „Hai să facem un experiment! Modificăm rețeta de pe plicul de pectină.” Am făcut și dulceață de vișine (rețeta e aici), dar și sirop(rețeta e aici); din aceleași fructe. 

spoon sweets

Într-una dintre zilele petrecute în concediu în Skiathos, Grecia (jurnalul nostru de călătorie îl puteți găsi aici) am văzut “spoon sweets”. Mi-a atras atenția (eram într-o cofetărie și deja cumpărasem baclava, cataif și încă o prăjitură cu migdale 😁). Am studiat borcănelele și eram nedumerit.

Cristina îmi tot spunea că e dulceață, dar mie mi s-a părut că era într-un sirop mult mai lichid decât cel cu care eram obișnuit. Am întrebat ce e, iar un domn mi-a spus că până să apară prăjiturile, asta le dădeau musafirilor. 

Curiozitatea nu mi-a fost pe deplin satisfăcută, așa că la întoarcerea în țară am căutat pe net informații.

Din ce am reușit să îmi dau seama, este într-adevăr apropiat de dulceața noastră, rețeta veche.

Diferențe observate “spoon sweets” față de dulceață:

  • Fructele se păstrează întregi 
  • Fructele sunt înconjurate de lichid (cu o consistență asemănătoare cu cea de sirop de casă)
  • Unele persoane recomandau păstrarea la frigider. 

Ideea Cristinei de preparare ne-a adus foarte aproape rețetele de “spoon sweets” găsite pe internet. 
Mă tentează ideea de a încerca. 🤭

Urmăriți-ne pe Facebook: